Disneyland Resort Paris

Descriere oferta turistica | Informatii & Rezervari: 031.437.88.55 / 56, office@europoint.ro

Nu ratati ocazia de a va intalni cu personajele preferate din desenele animate ale copilariei!
La Disneyland Resort Paris, Mickey Mouse, Minnie, Pluto, Donald Duck si multe alte personaje indragite va asteapta cu nerabdare sa-i intalniti si sa va bucurati alaturi de ei de parcurile de distractii si de lucrurile minunate care se intampla in acest taram magic.

DISNEYLAND RESORT PARIS
este locul perfect pentru petrecerea vacantei, atat pentru cei mici, cat si pentru cei mari, numarandu-se printre destinatiile preferate ale turistilor de pretutindeni.
Complexul se afla la 32 de km de centrul Parisului, fiind situat in Marne-la-Vallée, la est de capitala Frantei. Se intinde pe o suprafata de 19 km2 si cuprinde doua parcuri tematice de distractii (Disneyland Park si Walt Disney Studios Park), Disney Village (cu magazine, restaurante, animatie si celebrul Buffalo Bill’s Wild West Dinner Show) si 14 hoteluri (dintre care 7 sunt tematice, aflate in proprietatea directa a Euro Disney, iar 7 sunt hoteluri asociate, apartinand unor lanturi hoteliere). In incinta complexului, se afla si un teren de golf.
O vacanta la Disneyland este recomandata tuturor celor care doresc ca aventurile in familie sa ramana o amintire de neuitat, celor care vor sa traiasca experiente magice si, nu in ultimul rand, persoanelor care pastreaza in suflet farmecul copilariei.

Parcurile de distractii

Disneyland Park: la granita dintre magie si visele devenite realitate, eroii si eroinele din desene aduc la viata povestile de neuitat. Parcul este impartit in cinci landuri (zone): Discoveryland – unde puteti calatori in timp prin Univers; Fantasyland – zona in care povestile care au inspirat desenele animate sunt cuprinse de magie si devin reale; Adventureland – o lume noua, plina de aventuri interesante; Frontierland – unde puteti vedea cum a fost cucerit Vestul; Main Street USA – zona in care atmosfera este specifica anului 1900.
In acest parc, gasiti numeroase atractii, veti intalni celebrele personaje ale lumii Disney si aveti ocazia sa participati la petrecerile si paradele organizate in fiecare zi, pentru toti vizitatorii.
Walt Disney Studios Park este structurat intocmai ca un studio de filmari, cu patru sectiuni: Backlot – locul unde puteti urmari live spectacole de cascadorii si demonstratii de efecte speciale; Toon Studio – aici veti descoperi secretele animatiei lui Walt Disney; Production Courtyard – prin intermediul acestei sectiuni, faceti cunostinta cu lumea filmului, cu personajele Disney ce prind viata pe scena; Front Lot – o reproducere fidela a studioului Walt Disney din Hollywood, unde vedete sunt numai copiii.


Disney Village
O data cu lasarea serii, cele doua parcuri isi inchid portile, insa distractia continua in Disney Village. “Oraselul” ofera o multime de magazine, restaurante, baruri, cinematografe si animatie pentru intreaga familie. Nu trebuie sa ratati: showul Buffalo Bill’s Wild West, un spectacol ce aduce in scena atmosfera Vestului Salbatic; Hurricanes Nightclub, discoteca in aer liber unde au acces toti turistii din resort; o vizita la IMAX – sali de cinema cu efecte tridimensionale fascinante; Nex Game Arcade – un spatiu dedicat in totalitate jocurilor, pentru toate varstele; The PanoraMagique Balloon – unul dintre cele mai mari baloane cu aer cald din lume, care poarta turistii deasupra Lacului Disney, pentru o priveliste fermecatoare.

Restaurantele si barurile din incinta oraselului ofera produse pentru toate gusturile. Backlot Express Restaurant, La Terasse, Rocket Cafe, Cookie Kitchen, Restaurant des Stars, Agrabah Cafe, Blue Lagoon Restaurant, Pizzeria Bella Notte, Cafe Mickey, McDonald’s si multe alte localuri va asteapta sa le degustati preparatele, in compania personajelor Disney.

Hotelurile
Disneyland Resort Paris cuprinde 7 hoteluri tematice, situate “in parc”: Hotelul Disneyland, situat la intrarea in Disneyland Park, recunoscut ca cel mai faimos hotel al resortului; hotelurile New York, Newport Bay Club si Sequoia Lodge inconjoara Lake Disney; hotelurile Cheyenne si Santa Fe se afla langa lac; Hotelul Davy Crockett Ranch se afla intr-o zona impadurita, in afara perimetrului resortului.
Hotelurile asociate, situate in afara parcurilor, sunt: Vienna International Dream Castle, Vienna International Magic Circus, Thomas Cook’s Explorers, Kyriad, Radisson Blu, Adagio City Aparthotel Val d’Europe si Hotel l’Elysée Val d’Europe. Aproape toate pun la dispozitia turistilor shuttle bus-uri gratuite pana la parcuri.

Hotelurile tematice Disney

Hotel Disneyland 4*
Este cel mai mare hotel al resort-ului si se afla la doar 3 minute de mers pe jos fata de cele doua parcuri de distractii. Hotelul este decorat in stil victorian si este cuprins de atmosfera anilor 1880. Camerele sunt dotate cu baie, telefon, televizor, aer conditionat, minibar, seif si uscator de par. Pentru cei care prefera luxul si camerele foarte spatioase, exista camere de tip family, suite sau camere Castle Club.

Hotelul pune la dispozitia tuturor urmatoarele facilitati: doua restaurante (“Inventions”, cu specific international; “California Grill”, cu preparate dintre cele mai rafinate); room service 24 ore din 24; VIP Fastpass (pentru persoanele cazate in camerele Castle Club sau in suite); Fastpass (pentru persoanele cazate in camerele standard), intrare gratuita la Hurricanes Nightclub; piano bar Cafe Fantasia; un centru Spa exclusivist – “Celestia Spa”; piscina interioara, sauna, baie cu aburi si sala de fitness; “Minnie Club” pentru copii; la micul dejun, turistii sunt intampinati de personajele din lumea Disney, iar la restaurantul “Inventions”, cina poate fi servita in compania acestora.

Tarife Euro / persoana / pachet

Hotel New York 4*
Este un hotel construit in stilul art deco al anilor ’30, unde puteti descoperi energia si agitatia specifice Manhattan-ului. Camerele sunt dotate cu baie, telefon, televizor, aer conditionat, minibar, seif, uscator de par. Hotelul dispune si de camere cu vedere spre lac. Pentru cei care doresc servicii personalizate si mult lux, exista camerele tip Empire State Club si suitele. Hotelul este recomandat si pentru cupluri.
Hotelul New York ofera oaspetilor sai: New York City bar, un local foarte elegant; “Manhattan Restaurant”, cu specific italienesc; “Parkside Dinner”, un restaurant cosmopolit; piscina interioara, piscina exterioara, sauna, baie cu aburi, sala de fitness; terenuri de tenis; VIP Fastpass pentru oaspetii din camerele Empire State Club si din suite; room service 24 h din 24; coafor. Copiii au un loc special pentru joaca iar, in anumite zile, pot participa la diverse activitati in aer liber.

Hotel Newport Bay Club 3*
Daca vreodata ati visat sa deveniti marinari, atunci acesta este hotelul unde visul va deveni realitate. Puteti naviga pe Lacul Disney asa cum o faceau marinarii adevarati in anii ’20. Hotelul dispune de camere decorate in tonuri de albastru si alb. Camerele au baie, telefon, televizor, aer conditionat, minibar, seif, uscator de par. La etajul “Admiral”, puteti beneficia de servicii suplimentare: receptie privata, room service. Captain’s Quarters Bar, Fisherman’s Wharf, Cape Cod si Yacht Club va asteapta sa le degustati preparatele cu specific international si pescaresc. Hotelul are piscina interioara, piscina exterioara, sauna, baie cu aburi si sala de fitness. Pentru copii, exista un loc special amenajat, piscina si meniuri speciale la restaurante.

Hotel Sequoia Lodge 3*
Hotelul este construit intr-un cadru natural deosebit de frumos, in apropierea lacului. Camerele sunt mobilate cu obiecte din lemn si sunt dotate cu baie, telefon, televizor si aer conditionat. Redwood Bar&Lounge este locul ideal pentru a servi diverse cocktail-uri. Restaurantele hotelului sunt Hunter’s Grill si Beaver Creek Tavern (cu specific international).
Hotelul are piscina interioara si exterioara, sauna, baie cu aburi si sala de fitness. Pentru cei mici, exista piscina, locuri de joaca inauntrul si in afara hotelului si meniuri speciale la restaurante.

Hotel Cheyenne 2*
Hotelul pare a fi dintr-un film Western hollywoodian. Camerele si localurile din interiorul hotelului dezvaluie atmosfera specifica Vestului Salbatic. Camerele au baie, telefon, televizor, iar hotelul va pune la dispozitie o piscina, un “Fort Apache” (loc de joaca cu corturi in stil indian) si va poate rezerva bilete la Buffalo Bill’s Wild West Show.

  1. Formular rezervare
  2. Toate campurile sunt obligatorii
  3. Captcha
 

cforms contact form by delicious:days

Filed in: Franta Tags: 
(c) Toate drepturile rezervate Europoint Travel Agency 1997-2012